marți, 24 februarie 2009

O nouă sarcină pentru doamna Axenie Carmen în Parlamentul României



Incepând din această lună, doamna Axenie Carmen este membră a


UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Education, Science and Culture Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Îşi are sediul în Paris, Franţa, dar are şi 73 de suboficii active în diverse ţări ale lumii.
Constituţia adoptată în Conferinţa de la Londra din noiembrie 1945 şi aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptatî de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franţa, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban şi Grecia).
UNESCO are 191 de state membre (octombrie 2003) şi 6 state asociate.


România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.
Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naţiunilor Unite.
Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menţine o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare şi salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Doamna Axenie Carmen atrage in Parlamentul Romaniei atentia asupra problemei documentelor biometrice


Într-o declaraţie politică intitulată "Despre voinţa de a privi în faţă toate problemele vremii noastre", rostită săptămana trecută în Parlamentul României, doamna deputat Axenie Carmen spunea: "Stimaţi colegi, în aceste ultime luni observăm că probleme mai vechi au rămas, oarecum, în plan secund. În prim-plan e criza economică globală. Rapidă şi nemiloasă, atacă pe nepusă masă şi tinde să devină omniprezentă în vieţile noastre. Cu toate acestea, prin intervenţia mea de astăzi - întemeiată pe solicitări preluate din teritoriu -, îndrăznesc să vă solicit o întoarcere a privirii dumneavoastră de la problematica recentei crize către o parte a poporului nostru, tulburat din pricina documentelor biometrice".

Pornind de la o evaluare a situaţiei până la data de 17 februarie 2009, doamna Axenie continuă: "Din ultimele date pe care le deţin, peste 50.000 de români au semnat petiţii on line solicitând lămuriri suplimentare şi exprimându-şi suspiciunea faţă de introducerea documentelor cu cip. Miercuri, 11 februarie 2009, Avocatul Poporului a contestat la Curtea de Apel legalitatea obligativităţii introducerii acestui tip de documente. Aceste zeci de mii de români invocă principii morale (legate de amprentarea populaţiei), libertăţi constituţionale şi aspecte teologice prezente în cartea Apocalipsa din Sfânta Scriptură. E adevărat că reacţiile în România au fost diverse. Unii au considerat atitudinea acestor oameni o neînţelegere din punct de vedere social şi administrativ în contextul actual al lumii globalizate, alţii au găsit-o întemeiată şi au aprobat-o, iar unii au conchis că e nevoie de mai multe dezbateri publice. În fondul ei cel mai lăuntric, problema este una delicată şi importantă într-o ţară creştină, printre cele mai religioase din Europa, după ultimul sondaj Gallup (comentat în EUObserver, 11 februarie 2009)".

La finalul declaraţiei observăm apelul plin de seriozitate pentru problema în cauză:

"Stimaţi colegi, este posibil ca această problemă să nu ajungă în plenul Parlamentul României, dar dacă se va întâmpla astfel consider că va avea nevoie de analize pertinente şi de decizii serioase. La final, reţin două aspecte din istoria civilizaţiei noastre: 1. Când au dorit să cerceteze lucrurile foarte mici, oamenii au inventat microscopul; invers, pentru cele îndepărtate, au plăsmuit telescopul. Pentru cele din preajma lor, însă, le-a fost necesară şi suficientă voinţa de a le privi în faţă. 2. Împăratul Constantin cel Mare, dăruindu-le în anul 313 libertate de manifestare creştinilor, a înţeles că în acest fel atrăgea asupra imperiului său bunăvoinţa Lui Dumnezeu. Oare în aceste vremuri dificile pentru toată lumea, a medita serios la problemele poporului nostru, nu ne-ar atrage aprecierea lui şi binecuvântarea lui Dumnezeu?"

Textul integral la adresa

vineri, 13 februarie 2009

Două amendamente la Legea bugetului, depuse de doamna deputat Axenie Carmen in folosul colegiului repezentat



Saptămâna aceasta, doamna deputat Axenie Carmen a depus două amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2009 vizând suplimentarea unor fonduri la Ministerul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional.
Conform Anexelor 3/27/29, din iniţiativa doamnei deputat Axenie Carmen:

(Amendament 1)
Se propune suplimentarea bugetului Ministerului culturii, cultelor şi patrimoniului naţional cu suma de 140000 lei, reprezentând lucrări la clopotniţa cimitirului Parohiei Ortodoxe a bisericii Sfânţii Voievozi, Malul Alb, com. Drăgăneşti.

(Amendament 2)
Se propune suplimentarea bugetului Ministerului culturii, cultelor şi patrimoniului naţional, cu suma de 140000, reprezentând lucrări de finisare exterioară la Parohia Ortodoxă Barcea Nouă, Biserica Cuvioasa Parascheva, com. Barcea.

Sumele aceste au fost solicitate din fondul de rezervă al Guvernului.

joi, 12 februarie 2009

Peste 110 rapoarte inregistrate in aceste zile la Comisia juridica


Una dintre cele mai active comisii in Camea Deputatilor, conform activitatilor inregistrate pe pagina oficiala, este Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
In aceste zile, numarul rapoartelor depuse a ajuns la 112. Cu privire la acest ritm, doamna Axenie Carmen declara:

"Suntem, probabil, comisia cea mai solicitată in aceste zile. O mare varietate de proiecte si propuneri legislative fac obiectul unor cercetari riguroase in sedintele noastre. De la aspecte legate de problemele cultelor religioase, până la cele legate de Codul Penal, o intreaga paletă economică specifică vremii noastre solicită o concentrare specifică. Tragem nădejde că vom reuşi sa le ducem la capat cu bine."

Mai multe detalii, la adresa
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_com.lista?nrc=1&idc=11&an=2009

miercuri, 11 februarie 2009

Programul de dezbatere si aprobare a Proiectului Legii Bugetului de Stat 2009




PROGRAMUL DE DEZBATERE ŞI ADOPTARE a Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009


Luni, 9 februarie 2009 - Distribuirea Proiectului Legii bugetului de stat şi a
Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de
stat pe anul 2009;
Până miercuri, 11 februarie 2009,
ora 9,00
- Depunerea amendamentelor de către grupurile
parlamentare, deputaţi şi senatori;

Miercuri, 11 februarie 2009,
după şedinţa comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului – până
joi, 12 februarie 2009, ora 19,00
- Şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru
examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la
Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci;

Vineri, 13 februarie 2009,
ora 10,00 – până luni,
16 februarie 2009, ora 13,00
- Dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget,
finanţe şi bănci; elaborarea şi depunerea rapoartelor
asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a
Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de
stat anul 2009;
Luni, 16 februarie 2009, ora 14,00
- Şedinţa comună a Birourilor permanente ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului
Marţi, 17 februarie 2009, ora
14,00 – până la votarea
proiectelor de lege
- Şedinţe comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului
Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii
bugetului asigurărilor sociale de stat anul 2009.

marți, 10 februarie 2009

Doamna Carmen Axenie, aleasa secretar al grupului parlamentar al PD-L


Din data de 2 februarie 2009, doamna Carmen Axenie, deputata PD-L pentru Colegiului nr. 3, judeţul Galaţi, a fost aleasă secretar al grupului parlamanentar al partidului din care face parte.
Aceasta funcţie o deţine alături de Boghicevici Claudia, Boiangiu Victor, Gheorghe Tinel şi Spînu Teodor-Marius.

Sursa:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.gp?idg=1&leg=2008