marți, 30 iunie 2009

CONFERINŢĂ DE PRESĂ, 2 IULIE 2009: RAPORT DE ACTIVITATE PARLAMENTARĂ (IANUARIE-IUNIE)


COMUNICAT DE PRESĂ

Joi, 2 iulie 2009, ora 11.00, doamna deputat Carmen Axenie va organiza o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi prezentat raportul de activitate parlamentară pe anul 2009, intervalul ianuarie-iunie.

Evenimentul va avea loc la sediul Biroului parlamentar al domniei sale, din comuna Lieşti, judeţul Galaţi, situat în clădirea ROMTELECOM, la parter.

Raportul va fi oferit participanţilor în forma tipărită, urmând a fi trimis şi în forma electronică redacţiilor ai căror reprezentanţi nu au putut ajunge.

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la acest eveniment.

###

30.06.2009

Daniel Mazilu,

PR Consultant

marți, 12 mai 2009

"Constatăm fiecare uşor că Europa de acum nu mai seamănă deloc cu personajul sclipitor din povestea ei de succes", spunea de curând Carmen Axenie


Cu patru zile înainte de 9 mai, doamna Carmen Axenie susţinea în Parlamentul României o declaraţie-manifest. Prin cuvintele sale, chema întreaga clasă politică la o reaşezare în faţa realităţilor care definesc astăzi Europa.


Redăm textul declaraţiei mai jos:


DECLARAŢIE POLITICĂ
5.05.2009
Ne va găsi ziua de 9 mai uimiţi în diversitate?


Stimată doamnă Preşedinte,
stimaţi colegi şi colege,
dragi reprezentanţi ai media,

Peste patru zile subiectul Uniunea Europeană va ajunge, ca în fiecare 9 mai, pe buzele multora dintre noi. Cu siguranţă în dezbaterile din anul acesta vom avea tonuri mai grave, afectate vădit de criza care a venit din lumea virtuală şi nu mai pleacă din cea reală, precum şi de mai noua ameninţare ce survine odată cu globalizarea gripei porcine.
Constatăm fiecare uşor că Europa de acum nu mai seamănă deloc cu personajul sclipitor din povestea ei de succes. Cu atât mai puţin ar trebui să ne-o imaginăm în stare de ode aduse bucuriei. Nerezonând cu propriul imn, o vedem detaşată şi de propria-i deviză. Europa a mizat mult pe o „economie sustenabilă” şi iat-o acum sprijinindu-se neputincioasă în cârjele FMI şi ale Băncii Mondiale. Europa s-a imaginat “societatea bazată pe cunoaştere”, şi iat-o acum o aglomeraţie de popoare năucită şi bulversată.
De aceea, dacă în locul devizei “Uniţi în diversitate”, vom spune „Uimiţi în diversitate” oare vom greşi? Mai mult, însăşi ideea de unire stă sub semnul întrebării. Şi nu o spun doar eu aici. Ne-a arătat-o chiar Europa. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar această moţiune nu a fost aprobată.
Stimaţi colegi, dacă până mai ieri Europa reprezenta un subiect de promovat alegerile pentru orice politician, acum a devenit unul care va face diferenţa în dialogul cu nevoile urgente ale alegătorilor. Scopul intervenţiei mele, după cum observaţi, este de natură publică. Va trebui ca fiecare dintre noi să se elucideze mai întâi pe sine cu privire la posibilităţile Europei de astăzi. Altfel vom deveni cu toţii nişte personaje tragi-comice.
Închid cu o exemplificare a celor menţionate. Un celebru explorator al polilor pământului îşi propune într-o zi să meargă înspre nord un număr de kilometri. Îşi verifică busola şi porneşte cu toată viteza saniei sale spre destinaţie. Când se opreşte, verificând coordonatele, observă cu stupoare că se află cu treizeci de kilometri mai la sud de punctul din care pornise. Cum au fost cu putinţă acestea? Simplu. Exploratorul nostru călătorea înspre nord pe un mare gheţar plutitor care mergea spre sud. Aşadar, Europa încotro?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Deputat Axenie Carmen (PD-L)


Celelalte declaraţii le puteţi găsi la adresa

Un raport realizat de Viata liberă evidenţiază seriozitatea si implicarea doamnei Axenie Carmen in cele patru luni de mandat






In data de 30 aprilie 2009, cotidianul gălăţean Viaţa liberă, prin redactorul Anca Melinte, prezenta un raport succint cu privire la activitatea deputaţilor gălăţeni.



Cităm:


"Deşi se află la primul mandat, deputata PD-L Carmen Axenie (foto 2) a fost foarte activă: nouă luări de cuvânt în plen, patru declaraţii politice, cinci iniţiative legislative şi o singură interpelare, în fapt, o solicitare de sprijin financiar pentru comunitatea tecuceană, puternic lovită de inundaţiile catastrofale din anul 2007. Cea mai interesantă ni s-a părut declaraţia politică despre efectele secundare ale unor legi: cazul aşa-ziselor droguri "uşoare". Este singura parlamentară care a atras atenţia că „România este împânzită de astfel de magazine care vând haşiş (150 lei gramul), cannabis (între 50-100 lei gramul), ecstasy (între 10-15 euro
pastila) etc. Produse precum Salvia Divinorum, Hawaiian baby, şi altele necultivate la noi, sunt puse la dispoziţia consumatorilor români într-un mod parşiv. Aceste otrăvuri ajung la elevii şi studenţii noştri. Am speranţa că lucrurile se vor elucida şi că portiţa se va închide definitiv”, a spus deputata.


Intreg articolul la adresa

"Sprijin financiar urgent pentru sinistraţii tecuceni ", iată ce a solicitat curând doamna Carmen Axenie




Prin Interpelarea nr.281B/22-04-2009 doamna deputat Axenie Carmen a reluat sprijinirea sinistraţilor tecuceni, uitaţi parcă de autorităţile centrale. Documentul a fos înaintat către dl ministru Ghe. Pogea de la care se aşteaptă un răspuns în zilele următoare. Redam aici textul interpelării


Către: Dl. Ministru Gheorghe Pogea, Ministerul Finanţelor Publice
De la: Deputat Axenie Carmen (PD-L)
Titlul: De ce tecucenii au nevoie urgentă de ajutorul Guvernului
Conţinutul interpelării: Solicitare de sprijin financiar pentru comunitatea tecuceană puternic lovită de inundaţiile catastrofale din anul 2007
Textul interpelării:
Stimate domnule ministru Gheorghe Pogea,
Istoria inundaţiilor din Tecuci vă este cu siguranţă cunoscută, dar cea a efectelor acestor inundaţii merită câteva cuvinte. După estimările specialiştilor, în zilele de 5-6 septembrie 2007, prin municipiul Tecuci au trecut aproximativ 1 mil. de metri cubi de apă, consecinţele acestui „potop” local fiind greu de crezut şi acum: peste 1900 de case lovite (dintre care 383 distruse total, 434 avariate structural şi 1109 cu avarii nestructurale). La aceste pagube, adăugăm cele trei vieţi omeneşti pierdute, 137 de străzi avariate sever, bunuri personale multiple distruse complet. Conform estimărilor autorităţilor locale, valoarea pagubelor numai cu privire la infrastructură se ridică la 23.000.000. lei.
În perioada imediat următoare inundaţiilor, s-au făcut eforturi mari la nivel local pentru a fi identificate şi utilizate urgent resurse necesare ajutorării populaţiei. În paralel, autorităţile locale sprijinite de dl. deputat Mircea Nicu Toader şi de dl. ex-deputat Constantin Petrea, au făcut solicitări către guvernul Tăriceanu pentru obţinerea unor fonduri guvernamentale. Din nefericire, toate apelurile oficiale făcute au rămas fără un ecou semnificativ. Fondurile alocate pentru cetăţenii sinistraţi au fost derizorii în comparaţie cu nevoile reale, aşa încât nici la ora actuală cei mai mulţi dintre ei nu au reuşit să-şi ridice noi locuinţe. Din această pricină, la aproape doi ani de la inundaţii, 195 de persoane locuiesc încă în tabăra de sinistraţi. Pe lângă aceştia, toţi ceilalţi (dintre care pensionari 85%) care şi-au început construcţia caselor, neprimind sprijin pentru manoperă, au îngheţat lucrările.
Consecinţa este una evidentă: Tecuciul se confruntă cu o criză a locuinţelor fără precedent. Situaţia la zi a fost prezentată atât domnului prim-ministru Emil Boc (documentul Primăriei Tecuci cu nr. 52651 din 27.01.2009), cât şi domnului secretar de stat Ioan Andreica (documentul cu nr. 56391 din 06.03.2009). Conştientizăm starea economică delicată a vremii noastre, dar greutăţile ne mobilizează şi mai mult să sperăm în ajutorul dvs. în perioada imediat următoare.
Vă rugăm, aşadar, să faceţi toate eforturile posibile găsirii fondurilor necesare pentru reconstruirea caselor, pentru locuinţe sociale şi pentru infrastructură.

Aşteptăm răspuns scris şi oral.

Cu respect,
Deputat Axenie Carmen (PD-L)

6.04.2009

vineri, 3 aprilie 2009

Propuneri pentru o crestere sustenabila a natalitatii in Romania - cea mai recenta declaratie in Parlament a doamnei deputat Axenie Carmen


In data de 31.03.2009, printr-o interventie bine argumentata, doamna Axenie Carmen a solicitat Guvernului o grija speciala pentru mamele din Romania si in urmatorii ani. Declaratia integrala, mai jos.
"Creşterea natalităţii"

Măsurile guvernamentale pentru redresarea natalităţii au determinat creşterea numărului de naşteri timp de trei ani. Dar cât de eficiente sunt pe termen lung? La patru ani de la crearea indemnizaţiei pentru creşterea copilului putem trage primele concluzii.
În februarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.9 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificată prin ordonanţa de urgenţă nr.23/10 aprilie 2003, care uniformiza suma primită de femeile salariate pentru creşterea copilului. Astfel, dacă până în anul 2003, cuantumul era de 85% din media veniturilor lunare ale mamei în ultimele 12 luni, începând cu 2004, aceasta reprezenta 85% din salariul brut pe economie. Conform acestei ordonanţe, durata concediului de creştere a copilului este de 24 de luni, iar valoarea indemnizaţiei lunare, de 800 ron.
În perioada 2003-2005, numărul naşterilor a crescut. Marea majoritate a acestor naşteri a fost înregistrată în rândul femeilor salariate din oraşe.

În 2004, pentru prima dată în istoria demografică a României, numărul de născuţi din oraşe l-a depăşit pe cel al născuţilor de la sate. Această tendinţă se păstrează şi în prezent.
În 2003, când indemnizaţia era proporţională cu venitul mamei, creşterea numărului de născuţi a avut loc aproape exclusiv la femeile salariate cu studii postliceale şi superioare. Din 2004, odată cu uniformizarea sumei acordate, indiferent de venitul mamei, creşterile s-au înregistrat în rândul femeilor salariate cu studii liceale, gimnaziale şi profesionale. Explicaţia ar putea fi că indemnizaţia este în medie mai mare decât venitul persoanelor cu acest nivel de studii.
Camera Deputaţilor a aprobat la 15 octombrie 2008 Propunerea legislativă care prevede acordarea unei indemnizaţii de 85% din media veniturilor pe 12 luni ale proaspetelor mame, suma minimă fiind stabilită la 600 de lei pentru concediul de maternitate.
În şedinţa desfăşurată în penultima zi a anului 2008, actualul guvern plafonează indemnizaţia pentru creşterea copilului la 4000 lei. Potrivit noii decizii, indemnizaţia pentru creşterea copilului are, începând cu 1 ianuarie 2009, o valoare cuprinsă între 600 lei şi 4000 lei. Astfel, mămicile nu vor mai primi mai mult de 4000 lei, echivalentul a trei salarii medii pe economie.
Consider că informaţiile despre caracteristicile sociale ale femeilor care au beneficiat şi beneficiază de concediul şi de indemnizaţia de creştere a copilului sunt insuficiente pentru a permite o analiză care să ghideze măsurile viitoare. Nu există informaţii centralizate despre numărul salariatelor care beneficiază de această ordonanţă. Nu se ştie câţi copii au, ce ocupaţie au şi din ce sectoare de activitate provin. Nu se cunosc condiţiile în care locuiesc, cum vor asigura îngrijirea copilului după cele 24 de luni de concediu şi dacă mai vor să aibă un copil.
Ultimele două aspecte sunt cu atât mai relevante cu cât există femei din rândul celor care au salariul mai mic decât indemnizaţia care, fiind la primul copil, au hotărât să îl aibă şi pe al doilea în aceleaşi condiţii financiare. Această "planificare" asigură familiei, timp de patru ani, un sprijin financiar constant şi consistent în comparaţie cu cel anterior.
Ce se va întâmpla însă după terminarea concediului, când aceste femei vor trebui să se întoarcă în câmpul muncii, la un salariu mai mic decât indemnizaţia? Deteriorarea condiţiilor de viaţă prin revenirea la un venit net scăzut, diminuat atât prin întoarcerea la un salariu mic, cât şi prin apariţia copilului, va pune familiile în faţa unor dificultăţi financiare care nu pot fi ignorate. Riscăm să ne confruntăm cu o creştere a numărului de copii plasaţi în instituţii de protecţie a copiilor, daţi spre adopţie sau chiar abandonaţi.
Astfel de consecinţe, care au apărut atât de repede, dar care erau previzibile, arată, încă o dată, că o măsură economică trebuie susţinută de facilităţi sociale şi de un cadru legislativ care să aibă în vedere şi ce nevoi are familia la finele celor doi ani de indemnizaţie. Măsurile exclusiv economice nu au efect pe termen lung şi acest lucru este dovedit şi de faptul că din 2005 numărul nou-născuţilor a început să scadă, deşi facilităţile au rămas în vigoare.

O atitudine ferma impotriva drogurilor "usoare"

Intrucat Romania este impanzita de magazine care vand substante etnobotanice al caror efect este similar celor numite droguri, doamna deputat Axenie Carmen s-a aratat categoric impotriva lor in declaratia sustinuta in Parlamentul Romaniei in data de 24.03.2009

Redam textul integral al declaratiei


Despre efectele secundare ale unor legi:
cazul aşa-ziselor droguri “uşoare”


Doamnă Preşedinte,
stimaţi colegi şi
dragi reprezentanţi ai media,

Săptămână trecută v-am sesizat câteva solicitări din teritoriu legate de problemele prostituţiei şi incestului în noul Cod penal. Astăzi ma voi referi la o problemă la fel de gravă. Acum două zile, s-a încheiat la Iaşi primul congres naţional pe tema efectelor secundare a medicamentelor. Evenimentul a fost unul, în primul rand, curajos. Cred că de un asemenea curaj putem încerca să dăm dovadă şi noi în Parlament. Nu de puţine ori unele legi au o seamă de efecte secundare care scot la iveală fie o neatenţie, fie o neînţelegere, fie ambele. O astfel de situaţie care trebuie să ne dea de gândit imediat este aceasta a drogurilor aşa-zis “uşoare”, vândute autorizat în magazine cu nume bizare.
Trebuie să ştiţi că la ora actuală România este împânzită de astfel de magazine care vând haşiş (150 lei gramul), cannabis (între 50-100 lei gramul), extasy (între 10-15 euro pastila) etc. Comerţul pe internet e şi mai diversificat. Produse precum Salvia Divinorum, Hawaiian baby şi altele necultivate la noi, despre care specialiştii români, biologi şi toxicologi, nu ne pot oferi informaţii ştiinţifice, sunt puse la dispoziţia consumatorilor români într-un mod parşiv. Însoţite de nişte mesaje care sfidează orice om raţional, precum "Produsul nu este recomandat consumului uman" (dar cui?), "Interzis sub 18 ani", "A nu se lăsa la îndemâna copiilor" sau "Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecţionarilor privaţi!", aceste otrăvuri ajung la elevii şi studenţii noştri care nu ezită să le încerce de la vârste sub 14 ani.
Iată ce declară un astfel de tânăr după ce a consumat nişte “pastile verzi”: “Eu am luat vreo 2 verzi (nu sunt trecute încă pe site) şi îmi sare perna pe aici prin cameră, îmi dansează picioarele singure şi nu pot să le opresc, sar tastele din tastatură, energizante, stare de bine şi linişte cu toate ca îs agitat. Etapele de efect: 10-60 min., nimic. După aproximativ o oră juma: energie, chef de dans, halucinaţii, dilatarea puternică a pupilei, râs necontrolat, tremurat puternic şi necontrolat în mâini şi picioare, incapacitatea de a-i asculta pe cei din jurul tău”. Astfel de cazuri veţi găsi fiecare dintre dumneavoastră în colegiile pe care le reprezentaţi. Cum s-a ajuns aici? Momentan, conform Legii 143/2000, există patru tabele cu substanţe interzise – primele două includ drogurile de mare risc, în al treilea figurează drogurile de risc, iar în cel de-al patrulea, substanţele numite "precursori", utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Substanţele comercializate de aceste magazine nu sunt înscrise, deocamdată, pe niciuna dintre listele de mai sus. Vedeţi aici portiţa! Imediat au folosit-o cei care vor să scoată profit din îmbolnăvirea tinerilor noştri.
Voi încheia cu opinia unui psihiatru renumit, domnul Florin Tudose: “Nu există droguri uşoare. Nu poţi spune despre un drog că este mai tare sau mai uşor”. Am speranţa că lucrurile se vor elucida şi că portiţa se va închide definitiv.
Vă mulţumesc aniticipat pentru sprijin şi pentru atenţie.

Deputat Axenie Carmen (PD-L)