ASCULTAREA TELEFOANELOR ÎN ROMÂNIA. O INTERPELARE FARA RASPUNS INCA

PROBLEMA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI LA DOMICILIU. ULTIMA ÎNTERPELARE ȘI RĂSPUNSUL DOMNULUI MINISTRU

RASPUNSUL

MODELUL CEHIA.

INFORMATII CU PRIVIRE LA MODELUL CEHIA PUTETI GASI AICI:
http://www.iejee.com/3_1_2010/29_44.pdf
Home education in the post-communist countries: Case study of the Czech Republic
___________________________________________________________________
Yvona KOSTELECKÁ
Faculty of Education, Charles University in Prague, Czech Republic

Taxa de înmatriculare. O intrebare importantă pentru ONG-uri

Vor plăti noua taxa de inmatriculare şi cei care doresc să doneze autovehicule unor ONG-uri? Aceasta este întrebarea către d-l ministru Gheorghe Ialomiţianu pe care o puteţi citi aici. http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari.detalii?idi=29282&idl=1

C.A.

Adaptarea modelului Cehia - soluţia posibilă pentru învăţământul la domiciliu şi în România

Din analizele şi dialogurile purtate cu ASHR (Asociaţia Homeschooling România) şi cu familiile interesate de acest tip de învăţământ la noi în ţară, am ajuns la concluzia că adaptarea modelului Cehia la realităţile noastre ar putea reprezenta o cale viabilă.
În consecinţă, am adresat d-lui ministru Daniel Funeriu o nouă întrebare pe care o puteti citi aici http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari.detalii?idi=29281&idl=1

C.A.

P.S. INFORMATII DESPRE MODELUL CEHIA GASITI IN ACEST STUDIU
http://www.iejee.com/3_1_2010/29_44.pdf

"Legitimitatea noilor realităţi" - o declaraţie cu bătaie lungă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2011


"Declaraţia este un semnal nu doar pentru acest legislativ, ci şi pentru cele care vor urma. Tema ei ar putea fi surprinsă prin întrebarea: Cum dobândesc legitimitate noile realităţi ale vieţii europene? Punând accentul pe sintagma "viaţă europeană", sugerez că ne-ar fi de folos o abordare a realităţilor româneşti, nu în mod izolat, ci în contextul socio-politic în care trăim începând din 2007. Prin expresia "noile realităţi" am în vedere, în mod special, trei dintre acestea: internetul, biometria şi genetica. După cum ştiţi, cele trei au înregistrat dezvoltări fulminante în ultimii ani şi convingerea mea este că o societate europeană matură trebuie să tragă linia şi să spună câte beneficii şi câte probleme au generat aceste noi realităţi. Mai mult, ar mai trebui un examen serios al modului în care aceste realităţi au devenit sau sunt în curs de a deveni legitime în Europa. Un scurt recurs la istorie ne va lămuri mai bine cu privire la problema pe care o ridic aici.

Conform unei înţelegeri generale, europeneitatea noastră presupune coexistenţa a trei mari tradiţii: cea greco-romană, creştinismul şi modernitatea (prelungită până în vremea noastră). De la greci am moştenit ideea de republică şi ideea de libertate. De la romani, ideea de imperiu şi ideea de drept, iar din simbioza celor două culturi ideea de libertate garantată prin lege. Creştinismul ne-a oferit adevărul despre originea şi misiunea divină a omului în lume, precum şi ideea de libertate prin credinţă. Modernitatea ne-a oferit ideea de naţiune, pasiunea pentru raţiune, precum şi ideea de libertate prin revoltă faţă de orice autoritate. Venind la vremea noastră, observăm că ideile de imperiu, republică şi naţiune sunt cvasi-perimate. Ideea de libertate garantată prin lege a devenit o idee directoare în societatea Europei unite, iar cea de libertate prin credinţă a rămas în actualitate cu numele generic de libertate a credinţei.

Cu alte cuvinte, prezentul a moştenit din zestrea vremurilor trecute în mod selectiv. Întrebarea este: cu ce consecinţe? Răspunsul este unul foarte important. De aproape 100 de ani, în lume şi în Europa, are loc un fenomen numit de sociologi "secularizarea legitimării". Legitimitatea, după cum bine ştiţi, se defineşte prin conformitate cu legea. De aici rezultă că legitimitatea noilor realităţi (internetul, biometria şi genetica) se întemeiază în mod absolut pe legislaţia care le reglementează cadrele juridice. Faptul acesta atrage o responsabilitate uriaşă asupra oricărui parlament din lume iar nouă, fiecăruia în parte, ne pune înainte o sarcină de neocolit: sarcina de a discerne până în cele mai mici detalii ce este bine şi ce este rău în legalizarea acestor noi realităţi.

Cu sinceritate, să recunoaştem că la momentul de faţă nu putem formula judecăţi tranşante şi definitive în aceste chestiuni ultraspecifice. Am risca decizii pripite şi ilegitime dacă le-am impune tuturor fără obţinerea unui consens. Spre a face un pas important înainte, ne trebuie un principiu sigur, iar acesta poate fi următorul: orice nouă realitate care afectează demnitatea umană, înţeleasă în conformitate cu europeneitatea noastră, îşi pierde instantaneu legitimitatea, chiar dacă s-ar invoca susţinerea unei legislaţii oarecare.

Fiindcă trăim într-o epocă a legiocraţiei, datoria noastră este de a întocmi legi cât mai bune, ţinând cont, în permanenţă, de respectul cuvenit fiecărei persoane umane".

De ce democraţia românească este unică în lume?

"De ce democraţia românească este unică în lume?"

DECLARAŢIE ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI
8 februarie 2011


În peisajul pestriţ al politicii naţionale, săptămâna trecută s-a petrecut un eveniment definitoriu pentru democraţia românească. Insist pe sintagma "democraţie românească", întrucât aceasta, după cum veţi vedea mai jos, este unică în lume. De fapt, aceasta este o trăsătură fundamentală a democraţiei. Traversând epocile, această formă de guvernare nu se manifestă identic nici măcar la două popoare învecinate. Cu alte cuvinte, aceeaşi democraţie nu este aceeaşi. Dar la noi, democraţia îşi are explicaţiile ei, pe care raţiunea nu le poate înţelege.

Democraţia ateniană este un model istoric, mai mult teoretic decât practic, în special pentru popoarele europene. Democraţia americană este o normă a prezentului, mai mult practică decât teoretică pentru europeni dar şi pentru restul lumii. Democraţia din România este, vorba unor psihologi de la începutul secolului al XX-lea, "un proces de încercări şi erori".

La noi, o spun cu toată convingerea, democraţia este un mister care se adânceşte. De ce? Ca formă de guvernare, socotită răul cel mai mic, ea reprezintă un sistem de probleme şi de soluţii. A înţelege democraţia înseamnă a corela cât mai bine soluţiile cu problemele. O problemă fundamentală, de natură teoretică, a democraţiei româneşti este definirea identităţii partidelor. O alta, de natură practică, este asumarea responsabilităţii tuturor faptelor politice în faţa neamului românesc. Aceste două probleme sunt definitorii pentru ceea ce numim putere şi opoziţie. Dacă este stranie şi nedemnă situaţia în care partidele aflate la putere nu-şi recunosc greşelile, atunci când se întâmplă, mai stranie mi se pare situaţia în care partidele din opoziţie nu se pot defini ca ceea ce sunt. Avem aici o bizarerie a opoziţiei actuale. Cu un proverb foarte inspirat al poporului nostru, ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută, s-ar putea descrie prin cuvintele: "oala la foc şi iepurele în pădure". Fără părtinire, dar cu simţ istoric, doresc să subliniez un aspect care pare să fie adeseori uitat de partidele din opoziţie.

Când eşti la putere, te defineşti în raport cu responsabilităţile situaţiei. Invers, când eşti în opoziţie, nu te poţi defini ca atunci când eşti la putere. E adevărat că idealul partidelor din opoziţie este puterea, dar a te defini pe baza unor iluzii nu este deloc sănătos în politică şi nici în viaţă. Aceasta este o deficienţă majoră a democraţiei noastre.

Partidele de opoziţie ratează starea lor prezentă, aceea de forţă constantă de contra-balansare, şi trăiesc proiectate în reverii care iau forma unor alianţe pe care marele Cantemir le-ar fi numit "struţo-cămile". Daţi-mi voie, la vârsta mea, să nu mai cred în struţo-cămile!