vineri, 3 aprilie 2009

Propuneri pentru o crestere sustenabila a natalitatii in Romania - cea mai recenta declaratie in Parlament a doamnei deputat Axenie Carmen


In data de 31.03.2009, printr-o interventie bine argumentata, doamna Axenie Carmen a solicitat Guvernului o grija speciala pentru mamele din Romania si in urmatorii ani. Declaratia integrala, mai jos.
"Creşterea natalităţii"

Măsurile guvernamentale pentru redresarea natalităţii au determinat creşterea numărului de naşteri timp de trei ani. Dar cât de eficiente sunt pe termen lung? La patru ani de la crearea indemnizaţiei pentru creşterea copilului putem trage primele concluzii.
În februarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.9 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificată prin ordonanţa de urgenţă nr.23/10 aprilie 2003, care uniformiza suma primită de femeile salariate pentru creşterea copilului. Astfel, dacă până în anul 2003, cuantumul era de 85% din media veniturilor lunare ale mamei în ultimele 12 luni, începând cu 2004, aceasta reprezenta 85% din salariul brut pe economie. Conform acestei ordonanţe, durata concediului de creştere a copilului este de 24 de luni, iar valoarea indemnizaţiei lunare, de 800 ron.
În perioada 2003-2005, numărul naşterilor a crescut. Marea majoritate a acestor naşteri a fost înregistrată în rândul femeilor salariate din oraşe.

În 2004, pentru prima dată în istoria demografică a României, numărul de născuţi din oraşe l-a depăşit pe cel al născuţilor de la sate. Această tendinţă se păstrează şi în prezent.
În 2003, când indemnizaţia era proporţională cu venitul mamei, creşterea numărului de născuţi a avut loc aproape exclusiv la femeile salariate cu studii postliceale şi superioare. Din 2004, odată cu uniformizarea sumei acordate, indiferent de venitul mamei, creşterile s-au înregistrat în rândul femeilor salariate cu studii liceale, gimnaziale şi profesionale. Explicaţia ar putea fi că indemnizaţia este în medie mai mare decât venitul persoanelor cu acest nivel de studii.
Camera Deputaţilor a aprobat la 15 octombrie 2008 Propunerea legislativă care prevede acordarea unei indemnizaţii de 85% din media veniturilor pe 12 luni ale proaspetelor mame, suma minimă fiind stabilită la 600 de lei pentru concediul de maternitate.
În şedinţa desfăşurată în penultima zi a anului 2008, actualul guvern plafonează indemnizaţia pentru creşterea copilului la 4000 lei. Potrivit noii decizii, indemnizaţia pentru creşterea copilului are, începând cu 1 ianuarie 2009, o valoare cuprinsă între 600 lei şi 4000 lei. Astfel, mămicile nu vor mai primi mai mult de 4000 lei, echivalentul a trei salarii medii pe economie.
Consider că informaţiile despre caracteristicile sociale ale femeilor care au beneficiat şi beneficiază de concediul şi de indemnizaţia de creştere a copilului sunt insuficiente pentru a permite o analiză care să ghideze măsurile viitoare. Nu există informaţii centralizate despre numărul salariatelor care beneficiază de această ordonanţă. Nu se ştie câţi copii au, ce ocupaţie au şi din ce sectoare de activitate provin. Nu se cunosc condiţiile în care locuiesc, cum vor asigura îngrijirea copilului după cele 24 de luni de concediu şi dacă mai vor să aibă un copil.
Ultimele două aspecte sunt cu atât mai relevante cu cât există femei din rândul celor care au salariul mai mic decât indemnizaţia care, fiind la primul copil, au hotărât să îl aibă şi pe al doilea în aceleaşi condiţii financiare. Această "planificare" asigură familiei, timp de patru ani, un sprijin financiar constant şi consistent în comparaţie cu cel anterior.
Ce se va întâmpla însă după terminarea concediului, când aceste femei vor trebui să se întoarcă în câmpul muncii, la un salariu mai mic decât indemnizaţia? Deteriorarea condiţiilor de viaţă prin revenirea la un venit net scăzut, diminuat atât prin întoarcerea la un salariu mic, cât şi prin apariţia copilului, va pune familiile în faţa unor dificultăţi financiare care nu pot fi ignorate. Riscăm să ne confruntăm cu o creştere a numărului de copii plasaţi în instituţii de protecţie a copiilor, daţi spre adopţie sau chiar abandonaţi.
Astfel de consecinţe, care au apărut atât de repede, dar care erau previzibile, arată, încă o dată, că o măsură economică trebuie susţinută de facilităţi sociale şi de un cadru legislativ care să aibă în vedere şi ce nevoi are familia la finele celor doi ani de indemnizaţie. Măsurile exclusiv economice nu au efect pe termen lung şi acest lucru este dovedit şi de faptul că din 2005 numărul nou-născuţilor a început să scadă, deşi facilităţile au rămas în vigoare.

O atitudine ferma impotriva drogurilor "usoare"

Intrucat Romania este impanzita de magazine care vand substante etnobotanice al caror efect este similar celor numite droguri, doamna deputat Axenie Carmen s-a aratat categoric impotriva lor in declaratia sustinuta in Parlamentul Romaniei in data de 24.03.2009

Redam textul integral al declaratiei


Despre efectele secundare ale unor legi:
cazul aşa-ziselor droguri “uşoare”


Doamnă Preşedinte,
stimaţi colegi şi
dragi reprezentanţi ai media,

Săptămână trecută v-am sesizat câteva solicitări din teritoriu legate de problemele prostituţiei şi incestului în noul Cod penal. Astăzi ma voi referi la o problemă la fel de gravă. Acum două zile, s-a încheiat la Iaşi primul congres naţional pe tema efectelor secundare a medicamentelor. Evenimentul a fost unul, în primul rand, curajos. Cred că de un asemenea curaj putem încerca să dăm dovadă şi noi în Parlament. Nu de puţine ori unele legi au o seamă de efecte secundare care scot la iveală fie o neatenţie, fie o neînţelegere, fie ambele. O astfel de situaţie care trebuie să ne dea de gândit imediat este aceasta a drogurilor aşa-zis “uşoare”, vândute autorizat în magazine cu nume bizare.
Trebuie să ştiţi că la ora actuală România este împânzită de astfel de magazine care vând haşiş (150 lei gramul), cannabis (între 50-100 lei gramul), extasy (între 10-15 euro pastila) etc. Comerţul pe internet e şi mai diversificat. Produse precum Salvia Divinorum, Hawaiian baby şi altele necultivate la noi, despre care specialiştii români, biologi şi toxicologi, nu ne pot oferi informaţii ştiinţifice, sunt puse la dispoziţia consumatorilor români într-un mod parşiv. Însoţite de nişte mesaje care sfidează orice om raţional, precum "Produsul nu este recomandat consumului uman" (dar cui?), "Interzis sub 18 ani", "A nu se lăsa la îndemâna copiilor" sau "Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecţionarilor privaţi!", aceste otrăvuri ajung la elevii şi studenţii noştri care nu ezită să le încerce de la vârste sub 14 ani.
Iată ce declară un astfel de tânăr după ce a consumat nişte “pastile verzi”: “Eu am luat vreo 2 verzi (nu sunt trecute încă pe site) şi îmi sare perna pe aici prin cameră, îmi dansează picioarele singure şi nu pot să le opresc, sar tastele din tastatură, energizante, stare de bine şi linişte cu toate ca îs agitat. Etapele de efect: 10-60 min., nimic. După aproximativ o oră juma: energie, chef de dans, halucinaţii, dilatarea puternică a pupilei, râs necontrolat, tremurat puternic şi necontrolat în mâini şi picioare, incapacitatea de a-i asculta pe cei din jurul tău”. Astfel de cazuri veţi găsi fiecare dintre dumneavoastră în colegiile pe care le reprezentaţi. Cum s-a ajuns aici? Momentan, conform Legii 143/2000, există patru tabele cu substanţe interzise – primele două includ drogurile de mare risc, în al treilea figurează drogurile de risc, iar în cel de-al patrulea, substanţele numite "precursori", utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Substanţele comercializate de aceste magazine nu sunt înscrise, deocamdată, pe niciuna dintre listele de mai sus. Vedeţi aici portiţa! Imediat au folosit-o cei care vor să scoată profit din îmbolnăvirea tinerilor noştri.
Voi încheia cu opinia unui psihiatru renumit, domnul Florin Tudose: “Nu există droguri uşoare. Nu poţi spune despre un drog că este mai tare sau mai uşor”. Am speranţa că lucrurile se vor elucida şi că portiţa se va închide definitiv.
Vă mulţumesc aniticipat pentru sprijin şi pentru atenţie.

Deputat Axenie Carmen (PD-L)

marți, 17 martie 2009

"Suntem în faţa unui unui limbaj juridic echivoc şi a unor probleme de morală" - reactia doamnei deputat Axenie Camen la problema incestului


Astazi, 17.03.2009, luând act de situaţia neclară a incestului şi prostituţiei in noul Cod penal, doamna Axenie Carmen, a susţinut in plenul Camerei Deputatilor următoarea declaraţie politica



DESPRE ACURATEŢEA TERMINOLOGICĂ ŞI MORALĂ A NOULUI COD PENAL

Doamnă Preşedinte, stimaţi colegi şi dragi reprezentanţi ai media,

Ca membru al Parlamentului României, al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor şi ca avocat, felicit iniţiativa şi efortul necesare alcătuirii unui nou Cod penal. Fără îndoială că avem nevoie de un cod bun, adus la zi, pentru a face faţă tuturor problemelor societăţii contemporane. Cele douăsprezece titluri, la care se adaugă dipoziţiile finale, însumând 437 de articole înglobează o cantitate mare de informaţie. Se poate întâmpla în cazul unui asemenea volum mare de date, precum cel de faţă, să nu avem peste tot o acurateţe terminologică care să ne lipsească de echivocuri. Şi iată că de ceva vreme presa românească vorbeşte despre un asemenea loc neclar din textul noului Cod penal. Mă refer, desigur, la problema legalizării incestului şi a prostituţiei. Persoane din teritoriu pe care le reprezint în Parlament şi-au arătat profunda nemulţumire faţă de o astfel de prevedere, argumentându-mi, pe bună dreptate, că nu se poate simplifica Legea nr. 301/2004 prin complicarea realităţilor sociale şi prin furnizarea unor premise de natură anticreştină.

Stimaţi colegi, prima propoziţie a expunerii de motive a acestui nou Cod penal spune: “Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluţia legislativă a oricărui stat”. Adevărat, dar bine ar fi să nu fie şi unul de răscruce pentru pacea socială din ţara noastră. Afirmaţiile domnului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, conform căruia “problematica incestului reprezintă un aspect de patologie socială, iar nu de incriminare penală” sunt cu adevărat novative. Ele par că se bazează pe o viziune psihologică, ştiinţifică, pentru a fi mai exactă. Totuşi nu putem ocoli un adevăr istoric: din 1936, legea românească incriminează explicit incestul şi iată că acum, de dragul unor înnoiri, unele de necesitate internă, altele venite din unele ţări europene, suntem în faţa unei unui limbaj juridic echivoc şi a unor probleme de morală.

La final, vă readuc în atenţie glasul unor persoane din ţară: “Nu este bine ca Statul să tolereze aceste păcate grave prin dezincriminarea lor. Suntem de două mii de ani un popor creştin. Am trecut prin istorie cu păcatele şi necazurile noastre pentru că ne-a îngăduit-o Dumnezeu. Rugăm pe aleşii noştri să nu uite în alcătuirea legilor omeneşti trecătoare, din pricina greutăţilor prezente ori din alte pricini, de legile Lui veşnice”.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Deputat Axenie Carmen (PD-L)

vineri, 13 martie 2009

Am convenit cu toţi membri PD-L sa renuntam la ideea de "pensie de deputat"


Prin Pl-x nr. 164/2009 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, modificată şi completată, toti membrii PD-L si-au asumat renuntarea la privilegii vis-a-vis de veniturile obtinute prin pensiile de deputat.

Toate detaliile la adresa




Sfaturi utile pentru vizitatorii site-ul oficial al Camerei Deputatilor. Dialog cu doamna deputat Carmen Axenie


"Peste 250 de rapoarte înaintate către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în aceste săptămâni. Oare nu dovedeşte aceasta că suntem unul dintre motoarele Parlamentului?"


Dialog cu doamna deputat Axenie Carmen
privitor la volumul de muncă din Comisia juridică
şi la posibilitatea de a afla rapid ce se discută aici.


Rep.: Doamnă deputat, în urmă cu două săptămâni, conform datelor oficiale, aveaţi la Comisia juridică peste 100 de rapoarte înregistrate. Acum sunt peste 250. Despre ce rapoarte e vorba, în primul rând?

Dep. Carmen Axenie: Despre rapoarte foarte variate. Pornind de la cele mai recente, iată, este vorba despre exploatarea resurselor naturale ale României în concordanţă cu interesul naţional, despre Legea azilului în România, despre prevederi în legătură cu protecţia chiriaşilor, despre Legea nr.69/2008 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu" de la Muntele Athos, Grecia, despre modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi multe altele. Invit persoanele interesate pe net la adresa http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_com.lista pentru a lectura pe larg aceste rapoarte.

Rep.: Desigur, invitaţia dvs. este generoasă şi de apreciat. Problema e că mulţi fie nu dispun de internet, fie nu ştiu ce şi unde să caute. Nu ar fi mai bine dacă ne-aţi creiona un tur prin site-ul oficial al Camerei Deputatilor? Eventual, să ne daţi câteva sugestii pentru a ne informa rapid şi eficient.

Dep. Carmen Axenie: Cu placere. Am să încerc, punctual, să vă descriu "geografia virtuală" a site-ului. Informaţiile prezente în site sunt foarte diversificate, dar în mare ele pot fi împărţite în două categorii: 1) Date despre deputati, la secţiunea Deputaţi, aici găsindu-se informaţii la zi despre fiecare dintre noi. Spre exemplu, pagina mea se gaseşte la adresa aceasta http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=18&cam=2&leg=2008.

Pentru cel care caută prin internet, fără să ştie aceste adrese, e suficient să tasteze pe Google numele persoanei căutate. Apoi avem, 2) Date despre structura Camerei Deputaţilor, la secţiunea Structuri. E drept că şi noi intrăm la această secţiune pentru că orice structură e alcătuită din cei aleşi. Aici recomand atenţie la Comisiile şi Grupurile parlamentare. Fiecare comisie are adresa ei si o sumedenie de linkuri utile. Spre exemplu, Comisia juridică se găseşte la adresa http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=11 . Activităţile comisiilor sunt multiple. Cititorul are nevoie de multă vreme pentru a le descoperi. Eu vă dau o soluţie simplă: la această adresă http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2.home

găsiţi săptămânal o sinteză a activităţilor. Documentul în pdf poate fi descărcat şi studiat în voie.

Rep.: Cu adevărat, foarte utile sfaturi. Va propun să reluăm acest dialog data viitoare.
Dep. Carmen Axenie: Cu placere si cu noi informaţii.





marți, 24 februarie 2009

O nouă sarcină pentru doamna Axenie Carmen în Parlamentul României



Incepând din această lună, doamna Axenie Carmen este membră a


UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Education, Science and Culture Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Îşi are sediul în Paris, Franţa, dar are şi 73 de suboficii active în diverse ţări ale lumii.
Constituţia adoptată în Conferinţa de la Londra din noiembrie 1945 şi aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptatî de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franţa, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban şi Grecia).
UNESCO are 191 de state membre (octombrie 2003) şi 6 state asociate.


România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.
Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naţiunilor Unite.
Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menţine o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare şi salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Doamna Axenie Carmen atrage in Parlamentul Romaniei atentia asupra problemei documentelor biometrice


Într-o declaraţie politică intitulată "Despre voinţa de a privi în faţă toate problemele vremii noastre", rostită săptămana trecută în Parlamentul României, doamna deputat Axenie Carmen spunea: "Stimaţi colegi, în aceste ultime luni observăm că probleme mai vechi au rămas, oarecum, în plan secund. În prim-plan e criza economică globală. Rapidă şi nemiloasă, atacă pe nepusă masă şi tinde să devină omniprezentă în vieţile noastre. Cu toate acestea, prin intervenţia mea de astăzi - întemeiată pe solicitări preluate din teritoriu -, îndrăznesc să vă solicit o întoarcere a privirii dumneavoastră de la problematica recentei crize către o parte a poporului nostru, tulburat din pricina documentelor biometrice".

Pornind de la o evaluare a situaţiei până la data de 17 februarie 2009, doamna Axenie continuă: "Din ultimele date pe care le deţin, peste 50.000 de români au semnat petiţii on line solicitând lămuriri suplimentare şi exprimându-şi suspiciunea faţă de introducerea documentelor cu cip. Miercuri, 11 februarie 2009, Avocatul Poporului a contestat la Curtea de Apel legalitatea obligativităţii introducerii acestui tip de documente. Aceste zeci de mii de români invocă principii morale (legate de amprentarea populaţiei), libertăţi constituţionale şi aspecte teologice prezente în cartea Apocalipsa din Sfânta Scriptură. E adevărat că reacţiile în România au fost diverse. Unii au considerat atitudinea acestor oameni o neînţelegere din punct de vedere social şi administrativ în contextul actual al lumii globalizate, alţii au găsit-o întemeiată şi au aprobat-o, iar unii au conchis că e nevoie de mai multe dezbateri publice. În fondul ei cel mai lăuntric, problema este una delicată şi importantă într-o ţară creştină, printre cele mai religioase din Europa, după ultimul sondaj Gallup (comentat în EUObserver, 11 februarie 2009)".

La finalul declaraţiei observăm apelul plin de seriozitate pentru problema în cauză:

"Stimaţi colegi, este posibil ca această problemă să nu ajungă în plenul Parlamentul României, dar dacă se va întâmpla astfel consider că va avea nevoie de analize pertinente şi de decizii serioase. La final, reţin două aspecte din istoria civilizaţiei noastre: 1. Când au dorit să cerceteze lucrurile foarte mici, oamenii au inventat microscopul; invers, pentru cele îndepărtate, au plăsmuit telescopul. Pentru cele din preajma lor, însă, le-a fost necesară şi suficientă voinţa de a le privi în faţă. 2. Împăratul Constantin cel Mare, dăruindu-le în anul 313 libertate de manifestare creştinilor, a înţeles că în acest fel atrăgea asupra imperiului său bunăvoinţa Lui Dumnezeu. Oare în aceste vremuri dificile pentru toată lumea, a medita serios la problemele poporului nostru, nu ne-ar atrage aprecierea lui şi binecuvântarea lui Dumnezeu?"

Textul integral la adresa