Astăzi, în Parlamentul României
Declaraţie politică
Suprafaţă şi profunzime în reforma educaţiei româneşti
23.02.2010
Stimată doamnă preşedinte,
Stimate doamne şi stimaţi domni colegi,
Din discuţiile pe care le-am purtat de-a lungul anilor cu diferite persoane care lucrează în sistemul nostru de învăţământ, am aflat o seamă de nemulţumiri care mai de care mai urgente. De la problema salariilor, la cea a adaptării la nevoile pieţii observăm parcă un demaraj foarte greu şi un dialog între părţile implicate în negocieri adeseori anevoios. De ce stau lucrurile aşa, n-aş putea să vă spun. Cert este că nu vom putea debloca acest mare angrenaj educaţional folosind o fermecată cheie franceză bună la toate. Pentru fiecare set de probleme trebuie găsite soluţii generoase şi chiar vizionare.
Cu această convingere, doresc să vă reţin astăzi atenţia aducându-vă înainte două sugestii recente pe care le-am primit de la câţiva cetăţeni. Domniile lor au încercat să îmi demonstreze că reforma învăţământului nostru riscă să rămână una de suprafaţă fără aplicarea unor măsuri surprinzătoare pentru cei mai mulţi dintre noi. Vă redau în continuare problemele ridicate de aceştia şi argumentele lor.
Prima problemă se referă la evaluarea studenţilor în învăţământul universitar. Mulţi dintre studenţii de astăzi au deja în portofoliile lor una sau mai multe diplome de licenţă. Alţii deţin, pe lângă licenţă, diplome de masterat şi chiar de doctorat. Nu e greu de înţeles că un astfel de student, trecut deja prin ani buni de studiu, şi-a însuşit o serie de instrumente de cercetare pe care la noua facultate nu le poate folosi aproape de loc. Evaluarea lui se face în mod clasic, prin recitarea poezioarei la examen, dacă are şansa de a mai da examen oral, sau prin relatarea scrisă a unor informaţii învăţate precum tabla înmulţirii. În loc de a spori în cercetare şi în prestaţii publice la diferite conferinţe, studentul nostru mai dinainte şcolit suportă un regres evident. Banii cheltuiţi în anii anteriori pentru dezvoltarea aptitudinilor sale sunt irosiţi acum prin situaţia pe care v-am prezentat-o. Dacă dorim o reformă adevărată a învăţământului universitar, atunci trebuie să pornim de la a recunoaşte cele două categorii mari de studenţi (la prima şi la a doua facultate). Evaluarea lor nu se poate face în mod eficient fără o discriminare pozitivă a metodelor. Profesorul adevărat înţelege imediat nevoia acestei schimbări. Mai trebuie să avem în fiecare universitate câţiva dintre aceştia, cum nu mă îndoiesc că există.
A doua problemă este şi mai revoluţionară, dar nu imposibilă sau absurdă. Este vorba despre o parte a cetăţenilor români care doresc să-şi educe acasă copiii. În alte ţări europene (Cehia, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda) această formă de învăţământ există deja, purtând numele de Homeschooling (şcolire acasă). Argumentele cetăţenilor sunt: a) de natură pedagogică: 1. scăderea nivelului de aprofundare a informaţiilor şi competenţelor, fapt demonstrat şi de rapoartele oficiale europene cu privire la România; 2. deţinerea unor reale posibilităţi familiale (pedagogige şi financiare) pentru educaţia copiilor; b) de natură etică: în principal, nemulţumirea părinţilor vis-à-vis de atmosfera şcolară uneori viciată în care se dezvoltă copiii lor.
Ca părinte, mai întâi, dar şi ca avocat, am cumpănit cele prezentate mai sus şi nu le-am găsit deloc neîntemeiate. Sper ca în perioada următoare să putem avea în România o reformă de profunzime a învăţământului nostru.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Deputat Carmen Axenie (PD-L)
Suprafaţă şi profunzime în reforma educaţiei româneşti
23.02.2010
Stimată doamnă preşedinte,
Stimate doamne şi stimaţi domni colegi,
Din discuţiile pe care le-am purtat de-a lungul anilor cu diferite persoane care lucrează în sistemul nostru de învăţământ, am aflat o seamă de nemulţumiri care mai de care mai urgente. De la problema salariilor, la cea a adaptării la nevoile pieţii observăm parcă un demaraj foarte greu şi un dialog între părţile implicate în negocieri adeseori anevoios. De ce stau lucrurile aşa, n-aş putea să vă spun. Cert este că nu vom putea debloca acest mare angrenaj educaţional folosind o fermecată cheie franceză bună la toate. Pentru fiecare set de probleme trebuie găsite soluţii generoase şi chiar vizionare.
Cu această convingere, doresc să vă reţin astăzi atenţia aducându-vă înainte două sugestii recente pe care le-am primit de la câţiva cetăţeni. Domniile lor au încercat să îmi demonstreze că reforma învăţământului nostru riscă să rămână una de suprafaţă fără aplicarea unor măsuri surprinzătoare pentru cei mai mulţi dintre noi. Vă redau în continuare problemele ridicate de aceştia şi argumentele lor.
Prima problemă se referă la evaluarea studenţilor în învăţământul universitar. Mulţi dintre studenţii de astăzi au deja în portofoliile lor una sau mai multe diplome de licenţă. Alţii deţin, pe lângă licenţă, diplome de masterat şi chiar de doctorat. Nu e greu de înţeles că un astfel de student, trecut deja prin ani buni de studiu, şi-a însuşit o serie de instrumente de cercetare pe care la noua facultate nu le poate folosi aproape de loc. Evaluarea lui se face în mod clasic, prin recitarea poezioarei la examen, dacă are şansa de a mai da examen oral, sau prin relatarea scrisă a unor informaţii învăţate precum tabla înmulţirii. În loc de a spori în cercetare şi în prestaţii publice la diferite conferinţe, studentul nostru mai dinainte şcolit suportă un regres evident. Banii cheltuiţi în anii anteriori pentru dezvoltarea aptitudinilor sale sunt irosiţi acum prin situaţia pe care v-am prezentat-o. Dacă dorim o reformă adevărată a învăţământului universitar, atunci trebuie să pornim de la a recunoaşte cele două categorii mari de studenţi (la prima şi la a doua facultate). Evaluarea lor nu se poate face în mod eficient fără o discriminare pozitivă a metodelor. Profesorul adevărat înţelege imediat nevoia acestei schimbări. Mai trebuie să avem în fiecare universitate câţiva dintre aceştia, cum nu mă îndoiesc că există.
A doua problemă este şi mai revoluţionară, dar nu imposibilă sau absurdă. Este vorba despre o parte a cetăţenilor români care doresc să-şi educe acasă copiii. În alte ţări europene (Cehia, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda) această formă de învăţământ există deja, purtând numele de Homeschooling (şcolire acasă). Argumentele cetăţenilor sunt: a) de natură pedagogică: 1. scăderea nivelului de aprofundare a informaţiilor şi competenţelor, fapt demonstrat şi de rapoartele oficiale europene cu privire la România; 2. deţinerea unor reale posibilităţi familiale (pedagogige şi financiare) pentru educaţia copiilor; b) de natură etică: în principal, nemulţumirea părinţilor vis-à-vis de atmosfera şcolară uneori viciată în care se dezvoltă copiii lor.
Ca părinte, mai întâi, dar şi ca avocat, am cumpănit cele prezentate mai sus şi nu le-am găsit deloc neîntemeiate. Sper ca în perioada următoare să putem avea în România o reformă de profunzime a învăţământului nostru.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Deputat Carmen Axenie (PD-L)
Va multumim pentru initiativa, d-na deputat! Este un mare pas inainte faptul ca in parlamentul Romaniei a fost mentionata macar necesitatea intrarii in legalitate a homeschooling-ului.
RăspundețiȘtergereSper din tot sufletul sa nu ramana doar un paragraf uitat intr-un sertar, si ca aceasta initiativa sa se concretizeze intr-un proiect finalizat cu succes.
Ne punem sperantele in munca dvs. si va urmarim cu mare interes activitatea.
Felicitari pentru curaj. Si multumim pentru initiativa care ne da sperante ca intr-o zi se va putea si in Romania. Este nevoie insa de multa flexibilitate din partea autoritatii. Daca parintii vor fi obligati sa foloseasca manualele din scolile publice si sa puna accent pe informare in loc de formare, nu se va realiza prea mult!
RăspundețiȘtergereNoi avem doi copii inscrisi intr-un astfel de program cu o scoala din Marea Britanie. Dar au manuale speciale pentru aceasta forma de educatie, parintele si copilul isi pot adapta programa analitica in functie de abilitati si preferinte (sigur exista si materii obligatorii) si avem suficient timp pentru activitati informale: lucru in gospodarie, vizite la muzee, participare la evenimente culturale, vizite in fabrici si multe excursii. Nu simtim nici o constrangere care sa ne creeze nemultumiri. Suntem in schimb, asistati, incurajati, ajutati, provocati...
Iar manualele sunt un deliciu, si pentru noi cei maturi.
Un astfel de sistem permite fiecarui elev sa mearga in ritmul sau, sa-si dezvolte acele indemanari cu care se simte dotat si sa faca chiar performanta. Dar cel mai important, omul care se formeaza are si caracter. Adica este atins exact scopul unei educatii sanatoase. Adica exact ceea ce lipseste educatiei romanasti si ceea ce ne-a indemnat sa ne asumam riscul de a calca pe un drum nebatatorit si dificil.
Va sprijinim in demersul dumneavoastra, si asteptam cu interes pasii urmatori!
Doamna deputat - va multumim foarte mult pentru initiativa Dumneavoastra. O, daca ati sti cat de mult am asteptat un politician care sa se ridice sa sprijine scolarizarea acasa...Cu ingaduinta Dumneavoastra, v-as prezenta cateva argumente pe care eu si sotia mea le-am considera covarsitoare in sprijinul legalizarii scolarizarii acasa in limba romana. Speram ca va vor putea folosi si Dumneavoastra in argumentare inaintea colegilor.
RăspundețiȘtergere1. Sute de mii de romani (adeseori ambii parinti) sunt plecati in tari din UE, dar si in afara UE, la lucru. Dintre ei, multi nu pot ramane definitiv in tarile respective, iar altii, foarte multi, s-au dus acolo cu gandul de a strange ceva banuti, dupa care sa revina in tara. Copiii acestor parinti, insa, raman adeseori acasa, in grija rudelor, lipsiti de caldura caminului si a familiei. Am auzit si eu si presa a fost plina de cazuri in care copiii au ajuns sa se sinucida, sau au avut rezultate scolare dezastruoase dupa plecarea parintilor la lucru. Cum ar fi fost daca toti acesti copiii ar fi avut ocazia legala sa faca scoala in limba romana alaturi de parintii lor in tarile pe unde parintii s-au dus? Sigur ca am fi evitat atatea drame. Ce este mai bine: sa lasam copiii abandonati aici in tara, sau sa le dam voie parintilor sa isi educe singuri copiii? Iar cei care merg totusi alaturi de parintii lor in tarile respective, si-a pus cineva intrebarea cum se adapteaza ei mediului scolar din tarile respective, cata vreme pierd cu acomodarea, si cata vreme vor pierde la reintoarcerea in tara, cu o alta perioada de "reacomodare"? Sunt zeci, sute de mii de familii in aceasta situatie.
2. La fel ca si cei de mai sus sunt familiile de romani sunt nevoiti sa lucreze din loc in loc in Romania (si altii si in afara tarii), si care nu si-ar putea inscrie nicicum copiii la vreo scoala publica ori privata conventionala. Ce sa faca acesti parinti? Sa isi supuna copiii la experimente de adaptare scolara din 6 in 6 luni? Personal mi s-ar parea barbar fata de un copil sa il tratam ca pe o papusa fara viata si fara personalitate pe care o pui intr-un loc si arata bine, o muti in alt loc si arata la fel de bine, tot timpul zambeste (iertati-mi ironia, va rog). Noi insine facem parte dintre acestia, insa, multumita lui Dumnezeu, am reusit pana acum sa facem atat programa in romana, cat si cea in engleza, insa ne temem ca momentul cand vom deveni mai stabili cu slujba mea nu ne va recunoaste nimeni scolarizarea acasa facuta in limba romana, ci doar pe cea in limba engleza, cel mult (pentru care avem acte de la o universitate din SUA).
RăspundețiȘtergere3. Exista in Constitutia Romaniei, si in Protocolul aditional de la Paris (20 martie 1952) din Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art 2) prevazut dreptul parintilor de a alege forma de educatie potrivita pentru copiii lor. Nu stiu cum un cetatean roman se poate bucura de acest drept, cata vreme in Romania, educatia la ciclurile primar si gimnazial este eminamente de stat (cu mici exceptii pentru ciclul gimnazial), si nu ofera nici o alternativa parintilor. Cum poate fi acesta un drept, cata vreme in exercitarea lui esti captiv unei singure posibilitati?
RăspundețiȘtergere4. De asemenea, as aduce aici in discutie o suita de alte drepturi si libertati constitutionale care trebuie luate in considerare atunci cand vorbim despre subiectul dreptului parintilor la a alege forma de educatie a copiilor lor. Si ma refer aici la libertatea de constiinta, in sensul ca nimeni nu poate fi constrans sa faca un lucru impotriva constiintei lui, atata vreme cat superioritatea actiunii izvorata din convingerile persoanei nu incalca principiile bunei convietuiri in societate, a bunelor moravuri si nu conduce la fapte sau incalcari ale altor drepturi si libertati ale celorlalte persoane. Astfel, vazand esecul scolii publice in a furniza copiilor un mediu social si moral constructiv pentru o educatie sanatoasa a copiilor (in special in perioada anilor formatori, respectiv clasele I-VIII), nu credeti ca a obliga parintele sa isi supuna cu capul plecat copilul unui astfel de sistem ar putea fi inteleasa ca o incalcare a libertatii de constiinta? Nu spun cu aceasta ca parintele, de-acum, ar trebui sa isi poata retrage copilul de la scoala si sa il lipseasca de educatie, ci spun ca trebuie sa ii fie oferita ocazia sa aleaga.
RăspundețiȘtergere5. In stransa corelatie cu ideea de mai sus este dreptul la exercitarea libera a credintelor religioase, drept care in Conventia Europeana despre care am mentionat mai sus, este in mod intentionat legat de dreptul parintilor la a alege forma potrivita de educatie pentru copiii lor (va rog sa examinati articolul in intregul sau), aceasta formulare avand la baza faptul ca din punct de vedere statistic, majoritatea familiilor care practica scolarizarea acasa peste tot in lume fac acest lucru din multiple considerente, insa unul foarte important tine de convingerile religioase. As dori sa va dau un exemplu concret in acest sens pentru a vedea cum gandeste un parinte crestin (de orice confesiune crestina, nu are importanta aici confesiunea, pentru ca la baza crestinismului sta Biblia indiferent de confesiunea crestina). Scriptura spune ca copiii sunt ai lui Dumnezeu, ca ei sunt oferiti in dar parintilor ca si o binecuvantare, rolul parintilor fiind acela de a-i educa si creste cu dragoste si pasiune, considerandu-i cadoul de pret din partea lui Dumnezeu. In acelasi timp, nicaieri in Scriptura si in invataturile crestine nu spune ca statul ar trebui sa fie educatorul copiilor nostri (nu inseamna asta ca de-acum ar trebui sa desfiintam scoala laica, nicidecum). Dimpotriva, Biblia spune “dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”, asa incat multi dintre credinciosii onesti spun: “copiii mei nu sunt ai cezarului (adica ai statului)”. Dar obligandu-i pe acesti parinti sa isi inscrie copiii la scoala publica, nu cumva le calcam astfel in picioare atat libertatea de constiinta (pentru ca-i fortam sa faca un lucru impotriva constiintei lor), cat si libertatea religioasa (ei neputand respecta convingerile lor de credinta)? Eu personal sunt convins ca aceasta este in realitate situatia.
RăspundețiȘtergere5. Noi personal suntem uimiti de aversiunea cu care unele persoane trateaza aspectele legate de succesul scolar al invatamantului acasa, incercand sa sugereze ideea ca parintii ar fi un fel de alienati mintal care n-ar fi in stare sa isi educe copiii. Pe de alta parte, criticii scolarizarii acasa inchid ochii in mod intentionat la doua realitati uluitoare din vietile proprii, pe care sunt convins ca si dumneavoastra le-ati experimentat: prima – ca sistemul public de invatamant a fost si este plin de suplinitori (adica persoane necalificate pentru pozitia de cadru didactic); si a doua – ca majoritatea copiilor recupereaza “terenul scolar” pierdut in scoala publica alaturi de parinti acasa, sau, in cazuri mai rare, alaturi de alte cadre didactice, care ii mediteaza. Cum am putea sa insultam atunci parintii in acest mod? Mi-este teama ca nu cumva decidentii din Ministerul Educatiei sa plece de la convingerea ca nimeni altcineva decat scoala publica nu este in stare sa ofere educatie copiilor…Mai mult, este surprinzator ca unii profesori se opun pe de-o parte scolarizarii acasa (care inseamna educatie unu-la-unu), dar pe de alta parte clameaza ca au prea multi copii in salile de clasa si le scapa de sub control procesul de educatie, alocand mai mult timp disciplinei la ore decat procesului educativ…
RăspundețiȘtergereCat despre succesul scolarizarii acasa, n-as avea suficiente cuvinte ca sa va pot descrie cat de incantati suntem noi ca si parinti. Problema socializarii acestor copii este una falsa, sunt mii si mii de statistici si studii pe aceasta tema in tarile care practica acest sistem, si nimeni nu mai are vreun dubiu cu privire la faptul ca acesti copii nu doar ca sunt oameni normali si sociali, ci ei sunt mult mai bine pregatiti pentru viata decat ceilalti, si au rezultate scolare mult superioare.
RăspundețiȘtergereVa multumesc mult pentru initiativa si va tinem pumnii stransi!
Va multumesc Doamna deputat. Este timpul ca parintii care doresc sa isi ia responsabilitatea de a se implica activ in educatia copiilor sa o poata face.
RăspundețiȘtergereDaca o tineti asa imi voi calca pe inima si ma voi gandi daca e cazul sa pun stampila in casuta PD-L-ului. Pana acum nu am facut asa ceva si nici nu am de gand pe viitor. Mai degraba mi-as bea cafeluta de dimineata cu trei linguri de sare amara timp de patru ani in fiecare zi. Decat daca...
Mihai Sarbu
Salut şi eu iniţiativa Dvs., doamnă deputat, legată de legalizarea şcolitului acasă. Să fie-ntr-un ceas bun şi-n scurt timp în lege!
RăspundețiȘtergereAugustin Moga
felicitari, speram ca veti merge mai departe cu aceasta initiativa
RăspundețiȘtergereMultumim pentru sprijin si va incurajam sa mergeti mai departe cu aceasta initiativa.
RăspundețiȘtergereDaniel
http://groups.yahoo.com/group/HomeSchool_Ro/
Felicitari doamna deputat, va incurajam sa continuati aceasta initiativa.
RăspundețiȘtergereCred ca homeschooling-ul nu face altceva decat sa puna intr-un cadru legislativ dreptul parintelui de a-si educa copiii in modul dorit. In plus, cred ca acest lucru nu va leza pe adeptii invatamantului public.
Stimata doamna deputat,
RăspundețiȘtergeresuntem placut surprinsi de initiativa dv. Noi avem trei copii si suntem in al treilea an de homeschooling si nu avem motive sa ne para rau ca suntem implicati in el. In anii de scoala petrecuti in Romania, cele trei fete ale noastre, deşi dotate cu o inteligenta nativa, au fost in mod constant frustrate si au ajuns sa dezvolte tulburari la care medicii nu au stiut sa dea un diagnostic. Cand am oprit scoala, problemele au disparut, iar noi am realizat ca erau legate de stres.
Cat erau in scoala romaneasca, petreceau intre 4 si 6 ore la scoala, cu o alta ora pe drum, iar acasa mai aveau lectii pe care nu reuseau sa le termine decat tot in 4-6 ore. Ca parinti ni se rupea inima pentru ele, ca nu aveau timp de multe alte lucruri. Nu va spun despre starea continua de nervozitate pe care o aveau, datorata constiinciozitatii lor, pentru ca nu reuseau sa le faca multumitor sau integral. De la un moment dat au renuntat sa mai lupte si au trecut in regim de supravietuire. In regim de homeschooling terminam toate lectiile in maxim 6 ore pentru copii din gimnaziu.
RăspundețiȘtergereCata vreme erau in scoala publica volumul de informatie care trebuia memorat era mult prea mare. Acum, dupa multa vreme, au inceput sa recunoasca faptul ca ajunsesera sa copieze, luandu-se dupa alti colegi. Aici va dau dreptate ca avem nevoie de o reforma in profunzime a invatamantului, fapt care s-ar traduce si in transformarea metodelor pe care le folosesc dascalii la clasa. In sistem homeschooling se pune accent pe cercetare si exprimare, chiar daca lucrurile esentiale trebuie memorate. Memorarea este buna, dar folosita echilibrat, nu drept singura metoda de exprimare a elevului. Ati trecut prin scoala romaneasca la fel ca si mine si va aduceti aminte ca se astepta din partea noastra sa invatam pe de rost comentarii la limba romana, lectiile la biologie, demonstratiile la fizica, etc.
In regim de scoala publica, toti copiii erau tratati la gramada (ce dascal ar avea timp sa se ocupe individual sau pe grupuri mici). Problema mai mare era ca exista inca prea multi dascali care chiar cred ca toti copiii trebuie sa fie la fel. A nu avea interes pentru o disciplina inseamna in mintea acestor dascali ca elevul este tampit. Si prea multi nici nu se oboseau sa ascunda aceasta convingere si foloseau invective in mod curent la adresarea copiilor. Unii mai echilibrati si foloseau cifre pentru a li se adresa. Depersonalizarea nu exista in regim de homeschooling dupa cum oricine isi poate da seama. Copiii sunt bunul nostru cel mai de pret. Noi le cunoastem numele si ii alintam in fel si chip. Noi le cunoastem interesul si putem sa ii ajutam sa si-l cultive, fara a lasa lucrurile importante deoparte.
RăspundețiȘtergerePrograma scolara in Romania nu este singura problema, dar este una mare. Se tot vorbeste ca un refren despre reducerea numarului de ore si despre subtierea programei. Sistemul insusi nu are cum sa doreasca lucrul acesta. Poate ca daca s-ar avea in vedere ca profesorii de gimnaziu, nu profesorii universitari, sa scrie manualele pentru gimnaziu, vom avea mai multe manuale potrivite pentru elevii de gimnaziu. Universitarienii sa-si vada de publicatii internationale. Daca profesionistii de la catedra isi vor face timp sa produca manuale cred ca vom avea solutii orientate spre utilizator. Apoi, sunt suficiente manuale de calitate care ar putea fi traduse. Stiintele si istoria universala sunt doar cateva dintre disciplinele la care ne-am putea deschide spre alte tari. Daca este sa fie concurenta atunci sa fie reala. In sistem homeschooling am avut oportunitatea de a lucra cu manuale cu adevarat profesioniste si atractive pentru elevi in acelasi timp. Am avut posibilitatea de a opta pentru unele manuale sau pentru altele. O echipa de specialisti de la scoala la care suntem inregistrati a evaluat realizarile si aptitudinile fetelor noastre si ne-au facut recomandari dintre care noi am ales. Din gimnaziu copiii pot opta pentru cursuri suplimentare din domeniul de interes. Din liceu, cursurile sunt cuantificate in credite. Exista un pachet obligatoriu, la care se adauga cursurile pentru care se opteaza in limita obligatorie a unui barem de credite. Cu alte cuvinte, suntem tratati cu decenta si respect.
In fine, in scolile publice am fost intoxicati cu promisiunea invatarii unei limbi straine, dar efortul era de cele mai multe ori de ras de-a dreptul. Fetele noastre, dupa doi petrecuti la Oxford, veneau acasa razand despre gafele grave ale profesoarei de engleza. Le-am dorit pe toate la „engleza intensiv” si au sfarsit, fara exceptie, la matematica intensiv. In sistem homeschooling invatam totul in limba engleza: citim, scriem, vorbim.
Cea mai mare obiectie care se ridica la acest tip de invatamant este legata de capacitatea parintilor de a fi pedagogi. Doua lucruri sunt importante aici. Intai, parintii sunt pedagogi prin natura oficiului lor. Parintii isi invata copiii in primi ani de viata si sunt multi copii care merg cu alfabetul invatat la gradinita. Cand ajung la scoala tot parintii coordoneaza temele copiilor, unii parintii fiind atat de munciti de rigurozitatea acestei chestiuni mai mult decat copiii lor. Apoi, in Romania, cel putin dupa datele vehiculate la nivel intern, parintii sunt educati. O multime de romani au si licenta si tot mai multi isi fac studii postuniversitare. A le nega dreptul de a fi dascali la nivel de ciclu primar si secundar inseamna a nu recunoaste scoala romaneasca unde s-au format. Si cum suntem foarte mandri de scoala noastra cred ca nu ne-ar sta bine cu o astfel de negatie in gura. In sistem homeschooling parintii sunt asistati prin manualul profesorului/parintelui care vine impreuna cu manualul pentru fiecare disciplina, prin sesiuni de instruire plenara si online.
RăspundețiȘtergereNu trebuie sa cadem si noi in capcana egalitarismului. Nu toti parintii sunt bine educati, interesati de educatia copiilor lor acasa, sau au timpul necesar pentru aceasta. Consider, insa, ca pentru parintii care intrunesc aceste calitati, statul roman ar fi dator la fel ca si in cazul celorlalti parinti care nu pot, nu vor, sau nu au timp de educarea personala a copiilor lor, sa le acorde dreptul de a alege forma de scolarizare a copiilor lor.
Ceea ce exista ca optiune pentru invatamantul universitar ca invatamant de la distanta se apropie dar nu este totuna cu sistemul homeschooling. Aici parintele este tutorele copilului sau, asa cum exista un sistemele de tutoriat din universitatile apusene, unde un profesor are cel mult trei studenti in grupa. Pastrand proportiile, copilul nu invata materia de studiu de la parinte, ci din carte. Parintele il verifica si il coordoneaza, la fel ca si in sistemul actual al scolii de stat. Este invatat in schimb, sa fie un bun autodidact, sa invete cum sa invete si sa se exprime, mai ales in scris in clasele mici, dar si oral in clasele mari. Din pacate solutia invatamantului de la distanta a fost discretata in Romania de catre cei care au abuzat-o si ceea ce ar fi putut fi folositor a sfarsit prost.
Intotdeauna vor fi oameni care vor abuza de orice sistem propus in orice domeniu.
Probabil ca Romania nu este pregatita pentru a prelua din punct de vedere logistic o asemenea solutie la invatamantul de stat si asa greu muncit si incercat. Cel putin ar fi de dorit sa se recunoasca legal optiunea, lasandu-i pe cei mai intreprinzatori dascali, care cred cu adevarat in ea sa incerce organizarea ei.
Cu iertare pentru dimensiunile acestui mesaj, scris dintr-o suflare. Va multumesc pentru curajul de a ridica mingea homeschooling la fileu. Va sustinem in demersul dv.
Tocmai am aflat de declaratie. Am citit de asemenea si interviul acordat. Felicitari pentru initiativa! Personal sunt mama si profesoara. De mult astept legea care sa deschida aceasta oportunitate. Sunt dispusa sa colaborez cu Dvs pe tema homeschooling-ului.
RăspundețiȘtergereToate cele bune,
Christia Onofrei
Felicitari doamna deputat, va incurajam sa continuati aceasta initiativa, si asteptam cu interes pasii urmatori!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru initiativa si voi urmari cu mult interes actiunile urmatoare. Sunt convinsa ca exista multi parinti care isi doresc sa aiba aceasta posibilitate. La fel cum exista multi parinti care vor dori ca scoala sa se ocupe exclusiv de educatia copiilor lor. Important e sa avem sansa alegerii...
RăspundețiȘtergereCu stima, o mamica profesoara.