miercuri, 12 mai 2010

Semn bun pentru cei care dorim educaţia acasă şi în România. Urmează partea cea mai delicată - proiectul de lege


Actualul Proiect al Legii Educaţiei Naţionale cuprinde o specificare importantă în paragraful următor:
Alternativele educationale
Art. 48.
(1) În sistemul de învatamânt preuniversitar, pot fi initiate si organizate alternative educationale,
cu acordul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, pe baza unor regulamente
aprobate prin ordin al ministrului.
(2) Acreditarea, respectiv evaluarea periodica a alternativelor educationale, se face potrivit legii.
(3) Unitatile de învatamânt preuniversitar alternative dispun de autonomie organizatorica si
functionala, în conformitate cu specificul alternativei.
(4) La toate formele de învatamânt alternativ în limba româna, în limbile minoritatilor nationale
sau în limbi de circulatie internationala, se poate înscrie si pregati orice cetatean român.
(5) Cadrele didactice care predau la grupe sau clase din alternativele educationale au dreptul la
recunoasterea de catre inspectoratele scolare judetene si Ministerului Educatiei, Cercetarii,
Tineretului si Sportului a pregatirii si a perfectionarilor realizate de organizatiile, asociatiile,
federatiile care gestioneaza dezvoltarea alternativei respective la nivel national.

tot documentul aici
http://www.edu.ro/index.php/articles/13635

Un comentariu:

  1. Ar trebui acceptata ca legala educatia acasa si mamele sa primeasca bani pentru asta, atat cat primeste sistemul de invatamant pentru un elev.

    RăspundețiȘtergere